Comorile familiei Boșcaiu

Mi-a fost dat să am privilegiul de a prelucra arhiva familiei Boșcaiu, ajunsă printr-un act de donație în patrimoniul Arhivelor Naționale din Caraș-Severin.

Mi-a fost dat, trudind asupra documentelor, să constat că cel care a fost nu numai PROFESORUL, nu numai CINEASTUL care a primit lauri la atâtea festivaluri, nu numai MUZEOGRAFUL pe care îl omagiem acum, nu numai neîntrecutul ORGANIZATOR al unor sesiuni de comunicări științifice ale filologilor, de larg ecou în plan național, a păstrat cu sfințenie vechi documente de familie, numeroase fotografii din locurile pe unde a umblat (nu numai în țară), manuscrisele de o reală valoare științifică ale profesorului Sever Boșcaiu, care cândva – sunt sigur – vor fi exploatate științific și chiar publicate, cele ale scriitorului și profesorului Nicolae Tomici, pe nedrept uitat de câteva decenii în lumea literelor din Banat.

Arhiva personală a profesorului Boșcaiu impresionează prin numărul mare de scrisori primite de la personalități de prim rang ale științei filologice românești. Boris Cazacu, Augustin Z.N. Pop, Gheorghe Tohăneanu, Eugen Simion sunt doar câteva dintre ele.

Dar dincolo de corespondența cu aceștia, ca și cu alți truditori din Constelația Slovei, răzbate o idee care s-a concretizat în urmă cu 25 de ani. Crearea unui muzeu de literatură română, prin imagini fotografice și documentare. Ideea profesorului Tiberiu Boșcaiu a fost îmbrățișată de toți cei cărora le era împărtășită. Ea a generat o corespondență cu alte personalității ale culturii și literaturii românești, precum Agatha Bacovia, Mihail Cruceanu, profesorul timișorean Ștefan Munteanu. Dar și cu alții. De ce l-am uita pe Iosif Titel, părintele marelui prozator bănățean dispărut prea devreme, sau pe doi dintre foștii profesori ai lui Nichita Stănescu din perioada liceului.

Dragostea pentru autorul „Luceafărului” l-a apropiat de Gheorghe Eminescu, iar scrisorile trimise de acesta lui Tiberiu Boșcaiu, pe parcursul mai multor ani, vorbesc despre sincera prietenie dintre ultimul vlăstar din neamul Eminovicilor și neobositul cercetător Augustin Z.N. Pop.

Între comorile familiei Boșcaiu se află și corespondența unuia dintre frații săi, astăzi academician stabilit la Cluj, un bota­nist celebru, Nicolae Boșcaiu, cu membrii familiei dar și cu cei pe care și-i alesese drept mentori sau colaboratori – Alexandru Borza, Emilian Ţopa, Zaharia Samoilă, G. Bujoreanu, Viorel Soran ș.a. – ne dezvăluie o altă lume, cea a rigorii, a căutărilor febrile într-o natură care se lasă cu greu cunoscută.

Scrisul mărunt al botanistului clujean, mult asemănător celui al tatălui său, presărat pe vederi și cărți poștale, dezvăluie un om cucerit încă din timpul liceului de o știință pe care a îmbogățit-o cu o remarcabilă operă.

Mi-a fost dat ca, în urmă cu câțiva ani, în frumoasa casă a profesorului Boșcaiu, situată în vecinătatea liceului din Oțelu Roșu, unde a trudit câteva decenii, să fiu întrebat despre câteva lucruri.

Despre această comoară arhivistică am vorbit puțin. Dorința s-a împlinit imediat: crearea unui fond al familiei Sever Boșcaiu la Arhivele Naționale din Caransebeș.

Biblioteca – în cea mai mare parte a sa – a fost depusă spre păstrare la Mănăstirea din Teiuș. A fost și sugestia mea și tot acolo și-a găsit un loc binemeritat icoana pe lemn a Sfintei Fecioare.

În toate acestea nimic neobișnuit. Profesorul Boșcaiu, de ani buni la pensie, făcând rare și obositoare drumuri între Oțelu Roșu și Brea californiană, se împlinea din nou pe sine, despărțindu-se de amintirile familiei, concentrate într-o bogată cores­pondență și de o bibliotecă valoroasă.

A fost creator de instituții și de asociații. Și-a împlinit ideile cu o încăpățânare și energie, cum la puțini oameni pot fi întâlnite.

Catedra, cineclubul, muzeul, subfiliala din Oțelu Roșu a Societății de Științe filologice, asociația culturală „ASTRA”, toate la un loc au făcut parte din bogata și frumoasa viață a lui TIBERIU BOȘCAIU.

Numele său trebuie amintit și pronunțat zilnic, ca un omagiu pentru omul polivalent și truda sa dezinteresată.

Prof. Constantin BRĂTESCU – 1980-2005. 25 de ani de existență a Muzeului de geografie literară „Locuri și lumini ale literaturii române”, Reuniunea cultural-științifică ASTRA, Despărțământul Oțelu Roșu, Grupul Școlar Industrial, p. 51-52