Muzeul de geografie literară „Tiberiu Boșcaiu”

„Locuri și lumini ale literaturii române” – Oțelu Roșu

Profesorul Tiberiu Boșcaiu – Noblețe și altruism

Decembrie 1989. Suntem liberi de tot ceea ce ne impusese regimul comunist, inclusiv de legea care nu ne permitea să ne schimbăm locul de muncă obținut prin repartiție.

Ca orice bănățean autentic, solicit întoarcerea pe meleagurile natale. La Inspectorat mi se spune că există o catedră, temporar liberă, la Oțelu Roșu, dar, în cazul în care o voi ocupa, va trebui să mă ridic la înălțimea celui care slujise o viață limba română, profesorul Tiberiu Boșcaiu. Așa am aflat despre existența Domniei Sale.

Fiind bolnav, a lipsit ceva timp de la școală. Când L-am întâlnit m-am simțit ca ucenicul în fața Maestrului. Chipul nobil și blând, înțelepciunea cuvântului, atitudinea demnă, verticalitatea ființei – toate acestea m-au impresionat profund. Mă simțeam mică și neștiutoare, intuind că am ce învăța de la Dumnealui. Orgoliul tinereții ne determină să nu plecăm steagul în fața celorlalți, indiferent de vârsta sau pregătirea lor. În prezența domnului Profesor nu-mi rămânea decât să accept că am încă multe de învățat; în același timp trăiam bucuria că am de la cine.

Domnul Tiberiu Boșcaiu nu a căutat niciodată să mă complexeze, m-a îndrumat întotdeauna cu înțelegere și bunătate.

Când a sosit momentul ieșirii la pensie am simțit ca o pierdere personală plecarea Domniei Sale din școală, iar sentimentul acesta s-a accentuat la plecarea din țară.

Muzeul, al cărui întemeietor este, îi poartă amprenta (n-ar strica să-i poarte și numele) – ordine, grijă pentru detaliul semnificativ, pentru inedit. Evenimente și oameni ar fi trecut în uitare fără dragostea pentru literatură a Profesorului Tiberiu Boșcaiu.

Deseori ne-am desfășurat lecțiile de limba română în sălile muzeului. Era o plăcere să predai Eminescu în sala care ilustra viața și creația poetului. Chiar și „bătrânii” cronicari au fost cinstiți prin lecții comemorative reușite. Mi-am îndemnat elevii să intre întotdeauna în muzeu ca într-o biserică, așa cum eu însămi am făcut. Deseori, și după ieșirea la pensie, îl puteam vedea pe Domnul Boșcaiu intrând sau ieșind din clădire, mereu preocupat să mențină curățenia, ordinea, dar și să sporească numărul sălilor îmbogățindu-le cu noi fotografii și documente.

Muzeul a găzduit și conferințele „Astrei”, al cărei președinte a fost de la construirea asociației și până la plecarea Dumnealui din țară. Ne-am bucurat împreună să vedem cum, sub ochii noștri, intelectualii din Oțelu Roșu au găsit timp pentru a se întâlni la manifestările cunoscute locuitorilor orașului drept „Zilele Astrei”. Domnul Profesor a condus și subfiliala Societății de Științe Filologice aducând celor interesați bucuria de a întâlni nume de referință în lingvistică, personalități care au lăsat un semn al întâlnirii lor cu orașul „de pe Bistra”.

L-am însoțit împreună cu alți câțiva colegi, într-o excursie prin țară și-am observat cât de atent era Dumnealui la detalii, cum știa să vadă, dincolo de su­perficial, esențialul. Copiii au învățat foarte multe, și-au luat notițe și au discutat în timpul orei de dirigenție despre traseul străbătut, despre oamenii pe care i-au cunoscut. Câțiva elevi chiar au mărturisit că și-au impresionat profesorii evaluatori, folosind cele descoperite, prin intermediul domnului Profesor, în excursie.

Mărturisesc, la rându-mi, că atmosfera acelei excursii a fost unică.

Cred că cele trei virtuți teologice, credința, nădejdea și dragostea au fost cele care l-au însoțit și îl urmează pe domnul Profesor pentru întreaga viață.

A respectat întotdeauna credința neamului său. La plecarea din țară a dăruit sfintei mănăstiri din Teiuș (Caransebeș) o icoană veche de aproximativ 200 de ani și biblioteca Domniei Sale (12.000 de volume).

Cu grija care-l caracterizează în legătură cu ceea ce este important, Domnul Profesor a oferit domnului Brătescu, directorul Arhivelor Statului din Caransebeș, documentele pe care le deținea.

Deși plecat în S.U.A., Domnul Tiberiu Boșcaiu continuă să se intereseze de soarta Muzeului și a Astrei. Este o grijă părintească pe care depărtarea n-a putut s-o învingă.

Niciodată superficialitatea nu l-a caracterizat. Tot ceea ce a făcut a fost temeinic, profund, sortit să dureze, Dumnealui zidindu-se în ceea ce a zidit.

Fără sprijinul Domnului Profesor n-aș fi putut urma cursurile Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. Noblețea și altruismul Domniei Sale m-au obligat să încerc a fi la înălțimea modelului.

Om minunat și profesor de excepție, Domnul Tiberiu Boșcaiu rămâne pentru mine lumină a ființei și a gândului.

Prof. Maria Frențiu

1980-2005. 25 de ani de existență a Muzeului de geografie literară „Locuri și lumini ale literaturii române”, Reuniunea cultural-științifică ASTRA, Despărțământul Oțelu Roșu, Grupul Școlar Industrial, p. 45-46

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s